Invatam lectiile?


Invatam lectiile?

Stau sa ma gandesc la lectii pe care le avem de invata si din diverse motive nu putem sau refuzam sa o facem.
La consecintele unor astfel de situatii si la cum am putea sa modificam lucrurile. Hai sa fiu mai concreta.

Ma gandesc ca, de exemplu, avem tendinta sa gasim intodeauna scuze pentru prietenii nostri. Ori de cate ori simtitm ca gresesc cu ceva in fata noastra gasim motive pentru ei. Sau poate avem tendinta sa ii salvam. Uneori si de ei insisi. Promit sa faca ceva iar la momentul x cand ar fi trebuit sa se intample vezi ca nu e asa. Si tu, ca un „salvator” ce faci? Te pui si faci tu in locul lor. Si tot faci asta, uneori chiar in detrimentul tau. Ramai asa fara timp pentru treburile tale. Sau amani sarcinile tale pentru a le rezolva pe ale lor. Si o sa tot faci asta pana in momentul in care vei invata, poate, ca trebuie sa mai ai grija si de tine. Sau pana cand o sa intelegi ca si ei trebuie sa vada ce se intampla daca nu isi respecta angajamentele. Care sunt consecintele si cum ii afecteaza. Cum e sa nu mai aiba salvatori.

Sau ma gandesc ca iti alegi un loc de munca. Si mergi si iti faci treaba constiincios dar nu te simti bine. Te chinui. Doar ca stai acolo pentru ca iti ofera ceva: poate statut, poate siguranta financiara. Dar tu ai vrea sa fi fotograf poate. Doar ca asta crezi ca nu iti va acoperi nevoile materiale. Asa ca ramai in continuare la job. Si ajungi intr-o zi sa il schimbi. Pentru ca mediu de fapt nu iti place. Sau te supara seful. Sau programul nu mai e pentru tine. Doar ca nu dai o sansa fotografiei (din motivele de mai sus). Ci cauti si gasesti un alt job. Cam la fel cu primul (poate in acelasi domeni sau in altul). Si la un moment dat incepi sa te simti cam la fal ca inainte. Si inca nu stii sau nu vrei sa stii de ce. Si poate vei face asta pentru mult spunandu-ti ca „asta e viata. Nu trebuie sa imi placa job-ul. Trebuie sa imi plateasca facturile.” Sau „in viata nu facem doar ce ne place”. Dar oare vei invata vreodata lectia?

Ori, poate avem tendinta sa alegem dupa aceleasi „standarde” partenerul de viata.
Stiti cum e:
- Baietii: bolda, 90-60-90, simpatica, vesele si tanara
- Fetele: brunet/blond cu ochi albastrii, 1.90, puternic sa ma ia pe sus, cu casa, masina si cont in banca

E o extrema, dar sper sa intelegeti unde bat. Pentru ca ma refer acum in special la trasaturile de personalitate, la modul de comportament al partenerilor pe care ii alegem. Si cred ca daca va uitati putin in urma o sa puteti sa vedeti daca au sau nu ceva in comun toate persoanele cu care ati format un cuplu dea lungul timpului.
Eh, si facem asta. Cu o relatie, cu a 2-a, poate si cu a 3-a. Si de fiecare data ajungem cumva in acelasi punct: suferim si ne e rau. Dar e posibil ca data viitoare sa alegem in acelasi fel: poate pentru ca vrem sa ne demonstram ca putem sa schimbam finalul. Sau poate pentru ca refuzam sa intelegem ca modelul nu e potrivit pentru noi. Sau poate insistam sa ne convingem ca relatiile nu sunt pentru noi.

Probabil as mai puea gasi si alte exemple, dar sper ca ati prin idea. Repetam. Si iarasi repetam. Si vom repeta pana vom invata ceea ce avem de invata din aceasta lectie.

Fireste ca sunt si variante mai usoare de a constientiza si a schimba ceva: stai cu tine, citesti, ii asculti pe cei din jur cand iti spun ca faci acelasi lucru iarasi si iarasi. Vi la psihoterapeut. Mergi si faci coaching. Participi la cursuri de dezvoltare personala.

Variante sunt. Mai simple sau mai putin simple. Mai dureroase sau mai putin dureroare.
Dar pana la urma ramane intrebarea: vezi patternul in care esti? Stii ca faci iarasi si iarasi aceleasi alegeri si ca te aflii intr-o bucla? Vrei sa iesi din ea?

M-a inspirat Bogdana, citind articolul scris de ea aici...

Cosmina Pacurar